Despre IFN

Inventarul forestier naţional (IFN) a fost iniţiat în anul 2006. El este proiectat să acopere întreaga vegetaţie forestiere din România, respectiv fondul forestier naţional, vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional şi arborii din afara pădurii. Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti este responsabil pentru proiectarea şi punerea în aplicare a IFN, pentru efectuarea măsurătorilor de teren, prelucrarea şi analiza datelor IFN şi publicarea rezultatelor obţinute. IFN este inspirat din diferite inventare forestiere folosite în prezent în ţările europene, cu adaptările corespunzătoare caracteristicilor vegetaţiei forestiere şi condiţiilor de relief din România.

Glosar de termeni

Ciclul I IFN (IFN1) – perioada în care s-a efectuat prima inventariere a arborilor din cuprinsul suprafețelor de probă IFN (2008-2012).
Ciclul II IFN (IFN2) – perioada în care s-a efectuat cea de-a doua inventariere a arborilor din cuprinsul suprafețelor de probă IFN (2013-2018).
Ciclul III IFN (IFN3) – perioada în care s-a efectuat cea de-a treia inventariere a arborilor din cuprinsul suprafețelor de probă IFN (2020-2024).
Suprafața de pădure acoperită cu arbori – suprafața de pădure delimitată pe baza evaluării sectoarelor suprafețelor de probă (SSP) având folosința ”pădure”. Aceasta reprezintă doar suprafața de pădure acoperită efectiv cu arbori, utilizată pentru evaluarea volumelor la hectar, și nu întreaga suprafață de pădure conform definiției generale.
Volumul de lemn pe picior –volumul de lemn (m³) aferent arborilor aflați în picioare, peste un diametru de bază (dbh) minim stabilit prin metodologie (diametrul la 1,3 m ≥ 5,6 cm). Include tulpina și ramurile arborilor din pădure atât pentru speciile de rășinoase ca și pentru cele de foioase.
Fond productiv (growing stock) – volumul arborilor vii, pe picior, existenți în pădure, peste un diametru de bază minim stabilit prin metodologie (diametrul la 1,3 m ≥ 5,6 cm). Include trunchiul și ramurile arborilor din pădure atât pentru speciile de rășinoase cat si pentru cele de foioase.
Creșterea brută – volumul de lemn total acumulat de arborii vii într-un ciclu IFN, incluzând atât lemnul rămas în pădure, a arborilor nou-intrați, cât și cresterea arborilor exploatati sau dispăruti. Termenul este echivalent cu creșterea curentă.
Creșterea netă – volumul de lemn acumulat prin crestere bruta într-un ciclu IFN, după deducerea pierderilor prin mortalitate.
Mortalitatea arborilor – volumul de lemn pierdut ca urmare a uscării sau distrugerii arborilor vii din cauze naturale sau antropice. Include, arborii uscați pe picior într-un ciclu IFN, arborii care s-au uscat și au căzut pe sol în același ciclu IFN, vârfurile arborilor vii rupți și căzute pe sol.
Volumul de lemn exploatat – Volumul arborilor tăiați între două cicluri IFN succesive și care nu au mai fost identificați în suprafața de probă. Acesta se compune din volumul arborilor recoltați și volumul resturilor de exploatare (crăci și vârfuri cu diametrul mai mic de 5 cm).
Volumul de lemn recoltat – Volumul arborilor tăiați între două cicluri IFN succesive și care au fost scoși cu certitudine din pădure. Acesta include volumul arborilor tăiați prin tăieri selective sau rase, precum și al celor pentru care nu s-a mai găsit cioata, la care se adaugă creșterea arborilor recoltați pentru jumătate din perioada ciclului IFN. Nu include volumul resturilor rămase în pădure în urma procesului de exploatare (crăci cu diametrul sub 5 cm, trunchiuri rămase din arborii tăiați etc.).
Arbori morți căzuți la pământ – arbori care erau deja morți pe picior la momentul inventarierii din ciclul anterior, dar care, în ciclul curent, au fost găsiți căzuți pe sol. În acest volum sunt incluse și vârfurile rupte din arborii morți pe picior în ciclul curent, care au fost găsite pe sol. Acești arbori nu se înregistrează la mortalitate, ci se includ în volumul de lemn mort.
Metodologie de calcul – ansamblu coerent de metode, reguli, ipoteze, surse de date, proceduri statistice și ecuații prin care datele măsurate sau colectate în teren sunt transformate în indicatorii și rezultate IFN. Metodologia precizează variabilele, pașii de preprocesare și agregare, estimatorii utilizați, formulele de calcul (inclusiv pentru erori/varianțe) și verificările de calitate.
Algoritm de prelucrare a datelor – secvență finită de pași operaționali, implementată informatic (subrutină), care aplică automat metodologia de calcul asupra datelor primare măsurate sau colectate, pentru a genera rezultatele IFN.

Dezvoltarea IFN în România

Realizarea unui inventar forestier la nivel naţional a fost determinată de interesul ridicat pentru obţinerea de informaţii despre resursele forestiere din România, datorită dezvoltării industriei de prelucrare a lemnului în perioada anilor ’50.

Începând cu anul 1948, toate pădurile româneşti au devenit proprietate publică şi au început să fie gestionate de stat în mod unitar, prin implementarea unui sistem unitar de amenajare a pădurilor pentru fondul forestier naţional. După ce toate pădurile au fost amenajate unitar, tradiţia a fost să se realizeze periodic inventare ale fondului forestier prin actualizarea şi agregarea datelor din amenajamentele silvice. Pe baza informaţiilor conţinute de amenajamentele silvice, au fost elaborate inventare ale fondului forestier în anii 1965, 1973, 1980 si 1984.

IFN este un inventar modern, cu scopuri multiple, care furnizează informaţii despre păduri cu mult dincolo de cele rezultate din simple măsurători forestiere. Prin urmare, noul IFN a fost conceput încă de la început să permită efectuarea de măsurători într-o rețea sistematică de suprafețe de probă şi colectarea tuturor datelor care să asigure atât furnizarea de informaţii necesare elaborării principalilor indicatori de gestionare durabilă a pădurilor, cât şi raportarea informaţiilor privind carbonul stocat în ecosistemele forestiere în conformitate cu prevederile Protocolului de la Kyoto, precum şi a celor privind diversitatea biologică a pădurilor.

Un inventar pilot a fost efectuat în anul 2007, în scopul de a verifica fezabilitatea metodelor dezvoltate, adaptarea lor atunci când a fost necesar şi pentru a asigura o bună inter-calibrare între echipele care efectuează culegerea datelor de teren IFN.

Utilizarea informaţiilor

Deoarece ultimul inventar al fondului forestier naţional a fost realizat în anii ’80, în prezent există o lipsă acută de informaţii privind resursele forestiere naţionale şi starea acestora, atât din partea sectorului public, cât şi a celui privat.

Informaţiile IFN vor fi utilizate la elaborarea politicii forestiere naţionale, care va fi exprimată în stategii, legislaţie şi programe forestiere naţionale pentru gestionarea durabilă a pădurilor. Ele vor fi utilizate, de asemenea, în procesele decizionale cu privire la dezvoltarea industriei forestiere şi colaborarea intersectorială, la furnizarea de informaţii despre resursele forestiere către organismele naţionale şi internaţionale (FAO Evaluarea Resurselor Forestiere şi Conferinţa Ministerială pentru protecţia pădurilor în Europa) şi pentru a oferi informaţii privind stocarea carbonului şi diversitatea biologică din ecosistemele forestiere, starea de sănătate a pădurilor, vătămări cauzate de diverşi factori etc.

Proiectul de eşantionaj

IFN român este conceput ca un inventar forestier continuu (continuous forest inventory-CFI), cu o periodicitate a măsurătorilor de cinci ani. El se bazează pe eşantionajul sistematic, combină măsurătorile repetate în suprafeţe de probă permanente cu măsurătorile în suprafeţe de probă temporare şi este realizat în două etape: a) evaluări forestiere pe ortofotoplanuri și b) măsurători pe teren. IFN acoperă uniform întreg teritoriul ţării şi se bazează pe o reţea de 4×4 km (Fig. 1). Densitatea reţelei este mai mare în zona de câmpie (2×2 km) din cauza acoperirii foarte scăzute cu vegetaţie forestieră. Modul de amplasare a suprafeţelor de probă în reţea este prezentat în Fig. 2.

Fig.1. Harta România. Reţelele IFN de 4x4km şi 2x2km

Fig.2. Reţeaua IFN 4×4 km pe ani de colectare a datelor de teren

Pentru determinarea suprafeţei terenurilor cu vegetaţie forestieră şi a acoperirii/utilizării terenurilor la nivel naţional, este folosită o reţea sistematică de 500x500m care acoperă uniform întreg teritoriul ţării.

În scopul creşterii eficienţei muncii de teren, măsurătorile sunt realizate în suprafeţe de probă grupate câte 4 în sondaje. Un sondaj are forma unui pătrat cu latura de 250 m şi este amplasat în colţul de sud-vest al unui pătrat din reţeaua de 4×4 (2×2) km (fig. 3). În cele 4 colţuri ale sondajului se află o suprafaţă de probă IFN. La sfârşitul unui ciclu IFN de cinci ani, au fost parcurse cu lucrări de teren circa 28.000 de suprafeţe de probă permanente şi 7.000 de suprafeţe de probă temporare. Suprafeţele de probă temporare sunt, de asemenea, selectate în mod sistematic.

Fig.3. Structura a unui sondaj: patru suprafeţe de probă situate în colţurile unui pătrat şi patru laturi ale sondajului

Fiecare suprafaţă de probă conţine mai multe cercuri (Fig. 4), după cum urmează:

1. Câte două cercuri concentrice situate la 10 m de o parte şi de alta a centrului suprafeţei de probă, pe direcţia est-vest, pentru măsurarea regenerării, astfel:

Setul de măsurători care se efectuează în fiecare suprafaţă de probă a fost conceput nu numai pentru estimarea resurselor forestiere şi a creşterii pădurii, ci şi pentru a permite raportarea precisă a cantităţii de carbon stocat în ecosistemele forestiere. Prin urmare, în afară de măsurătorile biometrice clasice ale arborilor, se descriu şi caracteristicile solului şi sunt luate probe pentru analize de laborator în vederea determinării cantităţii de carbon organic stocat în solurile forestiere.

Primul inventar forestier naţional sistematic a fost realizat după o lungă perioadă de timp, iar estimarea creşterii pădurii s-a realizat pe date dendrocronologice. Echipele de teren recoltează în mod sistematic carote de creştere de la 3 – 6 arbori din fiecare suprafaţă de probă, iar acestea sunt prelucrate în scopul estimării corecte a vârstei arborilor şi a creşterii lor pe parcursul ultimilor 5 ani.

Fig.4. Componenţa unei suprafeţe de probă. Fiecare cerc reprezintă o zonă diferită de eşantionare cu măsurare.

Tehnici de estimare

Estimarea suprafeţei terenurilor cu vegetaţie forestieră se bazează pe suprafaţa totală a ţării, considerată lipsită de erori, şi pe proporţia de puncte din reţeaua IFN de 500x500m situate în terenurilor cu vegetaţie forestieră din totalul punctelor din această reţea.

Volumul pentru cele mai importante 43 de specii de arbori se estimează pe baza unei ecuaţii de regresie, având diametrul şi înălţimea ca variabile de intrare. Pentru speciile de conifere, ecuaţiile se referă numai la volumul fusului, fără ramuri. Înălţimea se măsoară pentru fiecare arbore eşantion.

Estimarea cantităţii totale de lemn exploatat din terenurile cu vegetaţie forestieră se bazează pe măsurători efectuate succesiv în suprafeţele de probă permanente IFN, inclusiv a cioatelor.

Perspective

IFN îndeplinește multiple obiective şi se bazează pe un sistem de eşantionare sistematică a terenurilor cu vegetaţie forestieră. Lucrările de culegere a datelor de teren s-au realizat în perioadele 2008-2012, 2013-2018 și 2020-2024.

România dispune de o mare diversitate a formelor de relief, iar pădurile sunt situate preponderent în zonele de munte şi de dealuri, greu accesibile, în special din cauza lipsei instalaţiilor de transport. Dar metoda de lucru adoptată, instrumentele şi echipamentele IFN asigură elaborarea unui inventar forestier performant, care poate oferi toate datele necesare pentru o estimare precisă a resurselor forestiere şi raportarea detaliată a indicatorilor de caracterizare a acesteia.

IFN nu se axează numai pe determinarea compoziţiei şi volumului pădurilor, ci oferă, de asemenea, estimări privind cantitatea de carbon din ecosistemele forestiere şi diversitatea biologică a acestora, formele de proprietate asupra pădurilor, starea de sănătate şi accesibilitatea acestora etc. S-a acordat, într-adevăr, o atenţie deosebită ca informaţiile IFN să asigure raportarea indicatorilor de gestionare durabilă a pădurilor şi să fie conforme cu orientările de bună practică recomandate de Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice, precum şi cu cele de evaluare a diversităţii biologice a pădurilor.